Condiții noi pentru adopții. Criteriul care a fost eliminat

Condiții noi pentru adopții. Criteriul care a fost eliminat
Publicat: 17/08/2016, 13:38
Actualizat: 27/02/2017, 18:17

Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție (ANPDCA) a prezentat o parte din schimbările pe care noua lege le aduce în privința adopției.

,În normele de aplicare a noii legi am introdus o procedură pentru copiii greu adoptabili, pentru a veni în sprijinul micuților care au acum șansele cele mai mici de a fi adoptați, iar aici ne refeirm la cei care au vârsta peste șapte ani, cei cu handicap, cei care au un frate sau o soră în sistemul de îngrijire socială. Evaluarea familiei a fost reconsiderată, în sensul în care căutăm ca printre cei care vor să adopte să găsim viitori părinți, testăm așadar capacitatea de a fi un părinte potrivit, de aceea am eliminat etnia din criteriile de adopție”, a precizat Gabriela Coman, președintele ANPDCA.

Astfel, părinții adoptatori nu vor mai putea alege să le fie prezentați doar copii aparținând unei anumite etnii, așa cum s-a întâmplat până în prezent. În plus, o familie adoptatoare nu va putea refuza mai mult de cinci copii care îi sunt prezentați de reprezentanții direcțiilor de asistență socială.

,,Adoptatorii care refuză de cinci ori procedura de potrivire practică, aceștia nu vor mai fi incluși în alte potriviri până la finalizarea unui program de consiliere și informare”, a precizat Gabriela Coman.

Aceste programe de consiliere vor fi menite să îi ajute pe viitorii părinți să identifice probleme care au dus la cele cinci refuzuri și să aibă o altă perspectivă asupra procesului de adopție și a copiilor din centrele de plasament. Iar la finalizarea programului de consiliere, părinții adoptatori vor putea demara din nou pașii pentru a adopta un copil. În plus, organizațiile non guvernamentale (ONG) sau de specialitate din domeniul asistenței sociale vor putea participa la consilierea părinților adoptatori și chiar la selecția familiilor care doresc să adopte un copil.

Pe de altă parte, va fi realizat un registru al copiilor greu adoptabili în care vor fi incluși micuții care, timp de nouă luni de când au fost declarați adoptabili, nu au fost integrați într-o familie ori au fost respinși de familia adoptatoare, precum și cei care, în decursul a trei luni, nu au corespuns profilului niciunei familii adoptatoare.

Prin noua lege a adopțiilor, care se aplică din data de 12 august, autoritățile își propun să scadă la jumătate timpul mediu necesar perfectării procedurilor, de la un an și jumătate cât este în prezent, la mai puțin de 12 luni.

,,Efortul și finalitatea pe care ne-o dorim este ca mai mulți copii să ajungă în familii. Astăzi putem să spune că da, procesul de adopție este mai ușor, mai rapid. O lungă listă de documente au fost tăiate, digitalizate, simplificate, comasate. Pentru familia care dorește să adopte, prcesul a scăzut sub un an, iar pentru copii sub șapte luni”, a declarat Oana Țoiu, secretar de stat în Ministerul Muncii.

Două probleme majore cu care se confruntă în acest moment România, în opinia UNICEF, sunt dificultatea cu care este declarat un copil ,,adoptabil” în țara noastă și numărul mic al familiilor care doresc să adopte un copil.

,,Din cei 57.000 de copii care se află în sistemul de îngrijire a statului, doar 3.250 sunt adoptabili, deci mai puțin de 6% din copiii aflați în grija statului pot fi adoptați. Pe de altă parte, avem 1.881 de părinți care au fost evaluați și declarați ,,părinți adoptatori”, deci contra cu ceea ce auzim uneori, nu e o problemă în România că nu sunt suficiente adopții sau suficienți copii adoptabili, ci e o problemă că nu avem suficiente familii care să vrea să adopte un copil”, a declarat Sandie Blanchet, reprezentantul UNICEF în România.

Prin noua lege, perioada de valabilitate a certificatului de părinte adoptator a fost extinsă de la un an la doi, pentru a nu mai exista riscul ca acesta să expire înainte de încheierea procedurilor de adopție. În plus, un copil odată declarat ,,adoptabil” va avea această calitate până la împlinirea vârstei de 14 ani.

Pentru a veni în sprijinul asistenților maternali și a angajaților direcțiilor de protecție a copiilor, președintele ANPDCA a anunțat că va fi elaborat un ,,Ghid pentru specialiștii care lucrează în domeniul adopției”, urmând să fie ulterior elaborat și un ghid pentru părinții adoptivi.

Noile reglementări legale și termenele valabilitate a documentelor vor fi valabile și pentru părinții care au intrat în acest proces înainte de elaborarea noii legi, au anunțat reprezentanții ANPDCA.

În România, sunt 57.581 copii în sistemul de îngrijire al statului, dintre care 3.250 sunt adoptabili, iar din aceștia 1.874 au vârste cuprinse între 7 și 17 ani, iar 546 au sub 3 ani.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Avertisment după ce o dansatoare a murit sufocată în timp ce avea relații intime cu...
De ce a fost eliminată Ștefania Ștefan. Acuzații dure la adresa Pro TV după ultimul...
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un băiat de 14 ani a murit după ce a răspuns la o provocare și...
Ea este noua iubită a lui CRBL! Și-a găsit alinarea în brațele unei puștoaice, după...
Mihai Albu, noi detalii ÎNFIORĂTOARE despre lupta cu cancerul de prostată: „A fost o operație...
Vremea 20 mai - 17 iunie 2024. Val de ploi, vijelii și grindină în mai...
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a...
Valoarea voucherelor de vacanță a ajuns la 1.600 de lei, în acest an! Cine sunt...
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar...
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Noua axă a răului? Vladimir Putin şi Xi Jinping şi-au promis să coopereze împotriva SUA...
Experiment pentru MODIFICAREA climei, oprit ÎN ULTIMA CLIPĂ!
S-a decis plata. Banii se transferă direct în cont din 27 iunie. Cine sunt românii...
Un nou ITP pe capul șoferilor. Amenzile sunt uriașe
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Virginia, întrebare neașteptată pentru Patrick: „Patrick, îți pare rău că m-ai chemat la camera roșie?”
"Vă rog, ajutați-ne. Ajutor!". Iulia Vântur, mesaj disperat. Ce s-a întâmplat și cum dorește să...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
(P) Cele mai importante momente din istoria jocurilor de noroc
×